Sorana Pogăcean

Coordonator formare şi mentorat, Fundaţia Noi Orizonturi

Am crescut alături de organizaţii neguvernamentale, am avut o călătorie iniţiatică în lumea corporate, iar acum construiesc alături de o echipa fenomenală programe de formare destinate profesorilor în cadrul Fundaţiei Noi Orizonturi. Caut în permanenţă răspunsuri despre cum se produce învăţarea, ce factori afectează acest proces, cum treci peste blocaje, ce facem pentru a susţine învăţarea.


Îmi vine adeseori în minte imaginea bunicului meu care în fiecare vacanţă mă invita să iau slănina din podul casei şi să ung şcoala în aşa fel încât să o mănânce câinii. Cu alte cuvinte să nu o mai iau atât de în serios pentru că şcoala nu este „locul de muncă” al unui copil. Am fost norocoasă. De multe ori confundăm dreptul unui copil la educaţie cu obligaţia de a învăţa ceea ce sistemul educaţional crede că este necesar.  Cred că Arhitecţii Educaţiei deschide în mod oficial calea spre cea dintâi opţiune şi validează eforturile profesorilor de pretutindeni de a face lucrurile „altfel”.


În timpul liber „fug” la munte şi mă bucur enorm să descopăr locuri noi din România şi nu numai.